Un bărbat în vârstă de 42 ani, din comuna Celaru, a fost reţinut, aseară, pentru 24 de ore după ce şi-a bătut fratele. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de violenţă în familie.
Incidentul a avut loc în seara de 22 august, pe DJ 604, din comuna Celaru.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit faptul că un bărbat de 42 de ani, din comuna Celaru, în timp ce se deplasa pe DJ 604, din localitate, în urma unui conflict spontan, folosindu-se de un obiect tăietor-înțepător, i-ar fi provocat leziuni la nivelul membrelor superioare fratelui său de 39 de ani. Bărbatul de 39 de ani a fost transportat la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale”, a transmis IPJ Dolj.
În baza probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în seara zilei de 23 august a.c., polițiștii l-au reținut pe bărbatul de 42 de ani, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violenţă în familie, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul acestei zile va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.