Un fost poliţist din Braşov a fost reţinut de colegii săi în timp ce vindea cocaină, fiind îmbrăcat în uniforma de polițist. Potrivit surselor judiciare, inculpatul face parte dintr-o reţea, iar la domiciliul acestuia şi la alte adrese au fost efectuate percheziţii.
Coform sindicatului Europol, inculpatul ar fi fost prins în timp ce vindea cocaină, fiind îmbrăcat chiar în uniforma de poliţist.
„Unii „colegi” au intrat în Poliție crezând că pot beneficia de cea mai bună „acoperire” pentru activitățile ilegale pe care le desfășoară.
Tânărul din imagine, încă polițist, a fost prins azi dimineața, printre blocurile dintr-un cartier din Brașov, în uniformă de poliție, în timp ce vindea cocaină unui „client” mai special. Asupra polițistului a fost găsită cantitatea de 50 gr de cocaină, drog de mare risc, a cărui valoare de piață este de 5000 euro. Cercetările sunt în derulate în continuare pentru documentarea întregii activități infracționale”, au semnalat, joi, reprezentanții sindicatului.
IPJ Braşov a transmis că cel în cauză a fost destituit din funcţie şi nu mai deţine, în prezent, calitatea de poliţist în cadrul Inspectoratului. „De asemenea, ne disociem de astfel de persoane, care nu fac cinste uniformei şi Statutului Poliţistului. Totodată, acordăm şi am acordat tot sprijinul organelor de urmărire penală în derularea anchetelor penale”, informează IPJ Brașov citat de agerpres.ro