Șoferul băut și drogat care a ucis o femeie, a rănit o alta și a lovit cinci mașini în Popești Leordeni este colonel în rezervă, fost șef al Biroului de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București.
Este vorba despre colonelul în rezervă Constantin Păun, care a fost și șeful de Cabinet al ministrului de Interne Gavril Dejeu, în guvernarea 1996-1999.
”Pe timpul ministeriatului meu, el îmi era aghiotant. Era persoana care mă însoțea. Ulterior, a rămas în minister și a fost transferat la Brigada de Crimă Organizată. Acolo erau două secții, o secție droguri și o alta de crimă organizată. El a fost detașat la crimă organizată și se ocupa de valută, contrabandă”, a declarat Gavril Dejeu pentru Turnul Sfatului.
El spune că i-a fost repartizat de către direcția de resurse umane a ministerului. „Aghiotantul mi-a fost repartizat de la resurse umane, nu mi-a fost recomandat. Acum, nu e singurul, care ajunge în astfel de situații, mai sunt și alte persoane care își pierd controlul în viață. O fi căzut pradă băuturii, drogurilor, nu știu ce s-a întâmplat cu el”, a mai spus fostul ministru de Interne.
Femeie ucisă de ziua ei
Tragedia a avut loc pe strada Unirii din localitatea Popeşti Leordeni. Şoferul a accidentat două femei şi a lovit cinci autoturisme parcate. „La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii rutieri din Popeşti Leordeni, iar din primele verificări au stabilit faptul că în urma accidentului rutier au fost rănite două femei în vârstă 51 şi 56 de ani. Victimele au fost transportate de către echipajele medicale la două unităţi spitaliceşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, însă, ulterior, femeia în vârstă de 56 de ani a decedat”, a transmis, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov, conform Agerpres.
Şoferul, un bărbat de 59 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat, şi, respectiv cu aparatul drug test, care a indicat o valoare pozitivă la consumul de substanţe psihoactive. El a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Bărbatul în cauză a susţinut că, după producerea accidentului şi până la sosirea echipajelor de poliţie, a fost lovit de mai multe persoane pe fondul accidentului rutier.
Magistraţii Judecătoriei Cornetu au emis, duminică după amiază, mandat de arestare preventivă pe numele şoferului.
Femeia, în vârstă de 56 de ani, își serba chiar astăzi ziua de naștere și ieșise la poartă să își primească tortul, când a fost prinsă între două mașini.