Un autotren s-a răsturnat pe marginea drumului naţional DN 6, în localitatea Ghelmegioaia din judeţul Mehedinţi.
Evenimentul s-a petrecut în această dimineaţă. Conducătorul autotrenului a reuşit să iasă din vehicul înainte ca serviciile de salvare să ajungă la faţa locului.
„În această dimineață, un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu-Severin a intervenit o autospecială de stingere cu modul de descarcerare la un accident rutier, produs pe raza localității Ghelmegioaia, DN 6. În accident a fost implicat un autotren, care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. La sosirea pompierilor militari, șoferul acestuia se autoevacuase.”, transmite ISU Mehedinţi.
Şoferul autotrenului a fost transportat la spital.
„Întrucât existau scurgeri de carburant, salvatorii au acționat pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor. După ce a fost evaluat de către echipajul SAJ, șoferul autotrenului a refuzat transportul la spital”, mai arată pompierii.