Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din Bobiceşti, judeţul Olt, a fost reţinut de poliţişti după ce băut fiind şi cu permisul de conducere anulat a încercat să fugă de Poliţie.
Evenimentul s-a petrecut, în această dimineaţă, în jurul orei 7.00. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Balș au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism ce circula pe strada Mirila, din comuna Bobicești.
Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar al polițistului, s-a procedat la urmărirea acestuia până pe strada Sarului, unde a coborât din autoturism și a fugit pe câmp, într-o cultură de cereale.
La scurt timp, conducătorul auto a fost prins și imobilizat de către polițiști, acesta fiind un tânăr, în vârstă de 35 de ani, din comuna Bobicești.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat testarea, fiind transportat la Spitalul orășenesc Balș, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul avea permisul de conducere anulat.
Bărbatul a fost reţinut.
„În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În urma probatoriului administrat, la data de 26 august 2023, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.