Într-un business de succes practicile manageriale trebuie adaptate constant la schimbările pieței pentru că altfel apare riscul de a pierde teren în fața competitorilor. Conform unui studiu efectuat de PwC, 40% dintre antreprenorii intervievați cred acest lucru și susțin că businessul lor nu va mai fi viabil peste un deceniu dacă practicile manageriale rămân aceleași ca în prezent.
Descoperă în cele ce urmează care sunt principiile-cheie pe care să le adopți în practicile tale manageriale pentru a te bucura de un business sustenabil.
1. Alegerea surselor de finanțare optime
O abordare strategică și bine gândită a finanțelor afacerii tale poate face diferența dintre un business prosper și unul care se luptă să supraviețuiască dinamicii pieței. În acest sens, optimizarea cheltuielilor și acțiunile implementate pentru încasarea la timp a facturilor emise sunt doar câteva dintre abordările care stau la baza unui cashflow sănătos. Pe lângă acestea, este important să acorzi atenție și surselor de finanțare pe care le alegi pentru dezvoltarea businessului.
Iată câteva criterii pe care să le ai în vedere înainte de a lua o decizie:
- Tipul de business și dimensiunea afacerii. Există anumite surse de finanțare specifice pentru anumite domenii de activitate, cum ar fi agricultura sau domeniul frumuseții. Totodată, există și credite pentru IMM-uri, avantajoase pentru afaceri mici și mijlocii sau fonduri pentru deschiderea unei afaceri.
- Scopul și obiectivele finanțării. Înțelege cu claritate de ce ai nevoie de finanțare și care sunt obiectivele pe care vrei să le îndeplinești. Acestea poti fi extinderea afacerii, inovarea, gestionarea lichidității etc.
- Intervalul de timp în care ai nevoie de finanțare. Dacă dorești să investești într-o oportunitate nou apărută, atunci vei avea nevoie de o finanțare cât mai rapidă. În schimb, dacă plănuiești să investești o sumă mai mare de bani într-un proiect de lungă durată, atunci procesul de obținere a finanțării ar putea să dureze mai mult timp.
Indiferent de criteriile de bază ale investiției tale, pentru a face o alegere responsabilă, este important să te documentezi cu privire la toate posibilitățile de finanțare disponibile. Astfel, poți alege între o sursă de finantare pentru IMM de la o instituție financiară nebancară (IFN) și alte opțiuni avantajoase.
2. Adaptabilitatea la noile tehnologii
Atunci când dispui de sursele financiare potrivite, ai oportunitatea de a investi în tehnologii moderne. Acestea sunt necesare pentru orice business sustenabil în contextul pieței dinamice, al competiției acerbe și al modificărilor constante în comportamentul consumatorilor.
Un exemplu potrivit aici este tehnologia 4.0, cu caracteristicile sale de digitalizare, conectivitate și inteligență artificială.
Investind într-o astfel de tehnologie, o fabrică de încălțăminte, de exemplu, poate îmbunătăți eficiența producției, poate reduce pierderile operaționale și poate identifica soluții inovatoare la nevoile clienților.
Iată câteva exemple de sisteme care fac parte din tehnologia 4.0 și în care merită să investești:
- Sisteme ERP pentru gestionarea eficientă a stocurilor, vânzărilor și contabilității;
- Senzori IoT pentru monitorizare și urmărire a lanțului de aprovizionare;
- Sisteme de cloud computing care permit utilizarea unor resursele informatice fără a deține sau a gestiona fizic aceste resurse pe propriile dispozitive.
3. Adoptarea unui stil de leadership eficient
Gestionarea afacerii din punctul de vedere al resurselor financiare și al investițiilor pe care le faci nu este suficientă atunci când îți dorești un business sustenabil pe termen lung. Pe lângă acestea, ai nevoie și de o echipă alcătuită din oameni talentați și performanți.
Pentru a menține astfel de oameni în compania ta, poți adopta un stil de leadership eficient, cum este cel democratic. Acesta presupune colaborarea directă cu oamenii din subordine, ascultarea opiniilor lor și luarea deciziilor în funcție de acestea. Astfel, generezi încredere în rândul angajaților, susții spiritul de echipă și îi încurajezi să comunice și să transmită informații importante pentru viitorul companiei.
Există și alte stiluri de leadership, care sunt de evitat, atunci când vrei să creezi o legătură strânsă cu angajații tăi. Un exemplu este stilul birocratic caracterizat de reglementări stricte și reguli impuse.
4. Investițiile în resursa umană
Deși adoptarea unui stil de leadership eficient este importantă, într-un business modern e nevoie și de alte soluții pentru a menține angajații mulțumiți, deoarece nevoile și dorințele acestora s-au schimbat față de acum câțiva ani.
În prezent, pe lângă un salariu bun și un mediu de lucru fizic plăcut, angajații își doresc dezvoltare continuă și oportunități de creștere. De aceea, un exemplu potrivit de investiție în resursa umană ar putea fi programele de dezvoltare. Acestea pot să vizeze atât arii profesionale, cum ar fi tehnicile de gestionare a timpului, cât și arii personale, cum ar fi bunăstarea emoțională și cunoașterea de sine.
Iată și alte exemple de investiții eficiente pe care să le iei în considerare: construirea unui spațiu de relaxare în zona de birouri, teambuildinguri, programe de mentorat în carieră etc.
5. Construirea unei politici de recompense smart
Atunci când îți dorești să te diferențiezi de concurență și să răspunzi proactiv la nevoile și dorințele angajaților pentru a-i atrage pe cei mai talentați, pe lângă un salariu competitiv, este bine să construiești și o politică smart de recompense.
Iată cum poți face asta în trei pași:
- Identifică obiectivele companiei. Acestea trebuie să fie specifice și măsurabile, astfel încât să poți evalua în mod clar dacă sunt atinse. De exemplu, îți poți propune să crești productivitatea cu 30% în următorul an sau să implementezi proiecte inovatoare pentru reducerea costurilor.
- Stabilește legătura dintre performanță și recompense. Aici este bine să definești criterii specifice și obiective clare care trebuie atinse de către angajați pentru a primi recompense. Ia în considerare diverse tipuri de recompense, cum ar fi bonusuri financiare, promovări, recunoaștere publică sau oportunități de dezvoltare profesională.
- Implementează un sistem de monitorizare și evaluare pentru progresul și impactul politicilor de recompensare. Acest sistem ar trebui să presupună un feedback regulat oferit angajaților, cu privire la performanța lor și încurajarea de a-și îmbunătăți constant rezultatele.
Concluzionând, într-un mediu de afaceri în care schimbarea este singurul element constant, capacitatea de a integra aceste principii în practicile tale manageriale te poate ajuta să construiești o afacere rezilientă. De la alegerea surselor de finanțare potrivite până la construirea unei politici de recompensare smart, toate aceste principii vor putea avea un impact major asupra afacerii tale.
Sursă foto: shutterstock.com












