AcasăACTUAL145 de olteni, care nu purtau mască de protecţie, amendaţi de poliţişti

145 de olteni, care nu purtau mască de protecţie, amendaţi de poliţişti

spot_img
spot_img
- Advertisement -

145 de amenzi au fost aplicate de poliţiştii olteni, în acest weekend, persoanelor care nu purtau masca de protecţie, în spaţiile sau zonele unde aceasta este obligatorie.

Totodată, au mai fost aplicate şi cinci amenzi pentru nerespectarea distanţării dintre persoane, iar poliţiştii au constatat şi alte 12 contravenţii de natură economică.

Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la 38.500 de lei.

„În acest sfârşit de săptămână, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe şi târguri, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2. La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 220 de forţe de ordine zilnic, fiind verificate 438 de societăți comerciale, precum şi 259 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1600 de persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri