AcasăACTUALPoliţist din Olt, fost şef de post, trimis în judecată după ce...

Poliţist din Olt, fost şef de post, trimis în judecată după ce a fost prins în flagrant când primea o mită de 750 euro

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Fostul şef de post din Fărcaşele, judeţul Olt, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, dosarul fiind înaintat judecătorilor Tribunalului Olt.

Pe 17 decembrie, poliţistul a fost prins în flagrant, în timp ce primea suma de 750 euro de la un martor denunţător.

În schimbul banilor, poliţistul ar fi trebuit să „rezolve” un dosar penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care denunţătorul a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea.

Totodată, agentul şef principal de poliţie M.G. a lăsat să se înţeleagă faptul că are influenţă  asupra procurorului de caz, spunându-i denunţătorului că l-a determinat pe acesta să dispună o soluţie favorabilă, de netrimitere în judecată faţă de persoana sa.

În seara aceleiași zile, față de agentul de poliție a fost luată măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

Ulterior, a doua zi, la data de 18 decembrie 2020, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, instanța menținând starea privativă de libertate.

La data de 23.12.2020 Curtea de Apel Craiova a respins contestația formulată de inculpat.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri