AcasăACTUALAccident la Târgu Jiu. Patru persoane rănite

Accident la Târgu Jiu. Patru persoane rănite

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Patru persoane au fost rănite, seara trecută, în urma unui accident rutier petrecut în municipiul Târgu Jiu.

Potrivit poliţiştilor accidentul s-a petrecut după ce un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Turcinești, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Constantin Brâncuși, din direcția strada Mihai Eminescu în direcția bulevard Constantin Brâncuși, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus din direcția Piața Centrală către bulevardul Constantin Brâncuși, de către un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Turburea, cât și cu un autoturism parcat pe banda 1 a bulevardului Constantin Brâncuși.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a doi bărbați de 41 și 39 de ani, din municipiul Târgu Jiu, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 26 de ani, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

„Conducătorii auto au  fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, arată poliţiştii.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri