Două persoane au fost grav rănite, duminică, după ce un şofer a intrat cu maşina într-un supermarket, în municipiul Râmnicu Vâlcea.
Potrivit IPJ Vâlcea, citat de românia24.ro, în timp ce se deplasa pe bulevardul Tineretului, din direcția Sud-Nord, șoferului unui autoturism, de 67 ani, i s-a făcut rău, a pierdut controlul asupra volanului și a pătruns în zona unui spațiu comercial din zonă, lovind partea laterală dreapta a magazinului.
În urma impactului, două persoane care se aflau în autoturism sunt în stare gravă.
Pompierii din Vâlcea informează că una dintre persoane, rămasă încarcerată, a fost eliberată, fiind predată la echipajul SAJ în stare de inconștiență.
”Au rezultat două victime, una inconștientă aflată în stop și una conștientă, ambele transportate la UPU”, au declarat reprezentanții ISU Vâlcea.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.












