Un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unui tânăr în vârstă de 18 ani a avut loc, sâmbătă dimineață, în locialitatea Căianu Mic din județul Bistrița Năsăud.
Conform verificărilor, efectuate de polițiștii de la Rutieră Beclean la fața locului, tânărul, din Căianu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 171, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă spre stânga a pierdut controlul acestuia și a lovit un zid din beton, scrie românia24.ro.
La locul accidentului au intervenit un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD, găsind victima ieșită din mașină, semiconștientă.
A fost solicitat elicopterul SMURD în vederea transportării la spital.
Tânărul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.












