AcasăACTUALAccident la ieşirea din Alexandria spre Bucureşti. Trei persoane rănite

Accident la ieşirea din Alexandria spre Bucureşti. Trei persoane rănite

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Trei persoane au fost rănite, miercuri, într-un accident rutier la ieşirea din Alexandria spre Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir, a declara tcă în accident au fost implicate trei autoturisme, rezultând trei victime, toate dintr-o singură mașină: două femei și un bărbat, conștiente și cooperante, cu multiple traumatisme.

Cele două femei au fost blocate în caroseria deformată  fiind nevoie de intervenția pompierilor cu accesoriile de descarcerare.

Răniţii au fost transportaţi la spital.

„Cele trei persoane rănite au primit primul ajutor calificat la fața locului, după care au fost transportate la UPU Alexandria cu ajutorul a 2 ambulanțe SAJ și un SMURD, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii continuă misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, dar și pentru îndepărtarea caroseriilor deformate de pe carosabil. Cazul a rămas în atenția autoritățile competente pentru cercetări”, a declarat reprezentantul ISU.

Reporter 24 TV

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri