AcasăACTUALAngajaţi ai Primăriei Turnu Severin, trimişi în judecată în dosarul vaccinărilor fictive

Angajaţi ai Primăriei Turnu Severin, trimişi în judecată în dosarul vaccinărilor fictive

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Procurorii din Mehedinţi au dispus trimiterea în judecată a 15 persoane, într-un dosar care vizează vaccinarea fictivă la un centru de vaccinare din Drobeta Turnu Severin. Doi dintre inculpaţi erau angajaţi ai Primăriei şi ar fi introdus în sistem date nereale pentru aproape 190 de persoane.

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a transmis, luni, că procurorii au dispus trimiterea în judecată a 15 inculpaţi, dintre care un inculpat aflat în stare de arest preventiv, trei inculpaţi sub control judiciar şi a unui număr de 11 inculpaţi aflaţi în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, fals informatic, în formă continuată şi complicitate la comiterea acestor infracţiuni.

”În fapt, s-a reţinut că, că doi inculpaţi erau angajaţi ai Primăriei Dr. Tr. Severin în perioada 23.02.2021-21.04.2021, unul dintre ei îndeplinind şi funcţia de registrator la Centrul de vaccinare Stadion Municipal Dr. Tr. Severin. În această calitate, în perioada 15.05.2021 – 08.07.2021, cu ajutorul celorlalţi inculpaţi au accesat fără drept aplicaţia RENV de pe sistemele de calcul din centrele de vaccinare Stadion Municipal şi Sala Polivalentă, ambele din municipiul Drobeta Turnu Severin, si au modificat fără drept datele informatice din evidenţa electronică introducând în aplicaţia RENV de 189 de ori, datele unor persoane care în realitate nu au fost vaccinate”, arată procurorii.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Mehedinţi, potrivit g4media.ro.

CITEŞTE ŞI: Zelenski, discurs în Parlamentul României. Ce a transmis (VIDEO)

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri