AcasăACTUALFermierii din Olt sar în ajutorul familiilor de refugiaţi din Ucraina

Fermierii din Olt sar în ajutorul familiilor de refugiaţi din Ucraina

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Membrii Asociaţiei Tinerilor Fermieri din Olt au fost primii care s-au implicat şi au sărit în ajutorul celor două familii de refugiaţi din Odesa, ajunşi în Slătioara, unde sunt cazaţi de indianul Sherry.

Florin Ciobanu, preşedintele ATF Olt, spune că membrii asociaţiei îi vor ajuta pe cei cinci, inclusiv cu hrană. Totodată, se caută un spaţiu adecvat pentru cazarea celor două familii, cel puţin pe termen mediu.

„Căutăm un spațiu de cazare în Slatina pentru cazarea celor două familii formate din 5 persoane. Hrana este asigurată de restaurantul cu specific indian, din Slatina – indianul Sherry- sprijinit cu tot ce are nevoie de membrii ATF Olt (legume, zacusca, cartofi, ulei, etc ). Colegul nostru Traian Gârtan, președintele Asociației Crescătorilor de Animale Slătioara a venit și cu o propunere prin care poate dona produse de origine animală. Nu ne lăudam, doar dăm un exemplu de omenie. Să ajutăm oameni care au pierdut totul într-o secundă si să-i susţinem să treacă peste nenorocirea care s-a abătut asupra lor. Vor mai veni si alții. Noi suntem pregătiți să-i ajutăm, ne implicăm să găsim soluții”, transmite Florin Ciobanu.

Două familii mixte din Odesa (Ucraina), patru adulţi şi o fetiţă în vârstă de 10 ani, au ajuns în judeţul Olt, încercând să scape de ororile războiului care le-a distrus locuinţele şi agoniseala de o viaţă. Un indian şi un pakistanez şi soţiile lor ucrainence sunt găzduiţi de singurul indian din Slatina, Sherry, devenit celebru pentru restaurantul cu specific oriental pe care l-a deschis în municipiu.

CITEŞTE ŞI: Două familii din Ucraina, găzduite de indianul Sherry din Slatina. POVESTEA lui Sanjeev, Irina, Vijaya, Shahbaz şi Ludha

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri