ALDE a decis, luni, ca partidul să iasă de la guvernare, a declarat Călin Popescu Tăriceanu. ALDE a decis să îl susţină pe candidatul independent Mircea Diaconu la preşedinţie, a anunţat preşedintele partidului Călin Popescu Tăriceanu. Anterior şi Pro România a anunţat că îl va susţine pe Mircea Diaconu, cele două formaţiuni urmând să facă o alianţă în acest sens.
„La toate aceste întrebări pe care le-am avut şi la care aşteptatm un răspuns favorabil, dând oamenilor speranţa îndreptării lucrurilor, din păcate nu am avut niciun fel de cotnrapropunere şi i-am spus că voi merge în faţa colegilor. Colegii au luat hătorârea de a se renunţa la guvernarea alături de PSD”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
„Coaliţia a funcţionat defectuos. Am încercat să credităm această guvernare pentru că am considerat că e nevoie de o anumită stabilitate politică şi nu am obiceiul să fac opoziţie în cadrul guvernului. De aceea am considerat să ne despărţim. Noi vom trece în opoziţie. Am renunţat la candidatura la prezidenţiale, pentru a nu se mai spune că intenţia de a părăsi coaliţia”, a mai spus liderul ALDE.
ALDE a decis să îl susţină pe candidatul independent Mircea Diaconu la preşedinţie, a anunţat preşedintele partidului Călin Popescu Tăriceanu. Anterior şi Pro România a anunţat că îl va susţine pe Mircea Diaconu, cele două formaţiuni urmând să facă o alianţă în acest sens.
„Susţinerea la preşedinţia României a lui Mircea Diaconu. Cred că e nevoie de un candidat independent care să se adreseze tuturor românilor. Rămâne cu statutul de independent. Am discutat acest lucru şi cu Pro România care şi el s-a declarat de acord să dea această susţinere pentru Mircea Diaconu şi în acest scop colegii şi-au dat acordul să facă o alianţă cu Pro România pentru susţinerea lui Mircea Diaconu”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Mircea Diaconu va rămâne candidat independent pentru prezidenţiale, urmând să aibă susţinerea ALDE şi Pro România. mediafax.ro












