AcasăACTUALAstăzi este Ziua Imnului Naţional al României. Momentul, marcat şi la Slatina

Astăzi este Ziua Imnului Naţional al României. Momentul, marcat şi la Slatina

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Autorităţile judeţene au marcat, vineri, Ziua Imnului Naţional al României, printr-o ceremonie desfăşurată pe platoul din faţa Prefecturii Olt.

La eveniment au participat, printre alţii, prefectul Florin Homorean, subprefectul Cosmin Floreanu, vicepreşedinte CJ Olt, Ionuţ Ivan, şi viceprimarul Slatinei, Alexandru Berechet.

„Imnul național, împreună cu drapelul, stema și sigiliul național alcătuiesc simbolurile naționale, definind România ca stat independent, respectat în lume, un stat european, un stat cu mulți prieteni și aliați puternici și de nădejde, în fața cărora ne-am câștigat respectul prin eroismul și patriotismul soldaților noștri. Astăzi, oriunde ne aflăm, în țară sau dincolo de hotarele ei, fie că suntem sportivi, olimpici, diplomați, autorități publice sau simpli cetățeni, acordurile imnului național ne produc aceeași trăire profundă, emoție și mândrie că aparținem unui popor demn și unor valori morale.

Ceremonia de astăzi subliniază importanța unității în jurul valorilor noastre naționale și a onorării imnului nostru național „Desteapta-te, romane!”, simbol al unității izvorât din spiritul anului 1848, care a însuflețit și a inspirat curaj romanilor în momentele cruciale ale istoriei noastre”, a transmis prefectul Homorean.

CITEŞTE ŞI: Traficul feroviar, întrerupt între Caraş-Severin şi Mehedinţi. Patru trenuri de călători sunt oprite în staţii

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri