Avocatul Adrian Cuculis spune că decizia CCR de marţi arată că toţi care au fost amendaţi pentru că nu au purtat mască pe stradă au fost sancţionaţi ilegal.
Cuculis dă asigurări că toate amenzile care vor fi contestate în instanţă vor fi anulate. El mai spune că măsura nu mai poate fi impusă nici pe viitor.
„S-a clarificat. Toti cei care au fost amendati VREODATA pentru ca nu au purtat masca in spatii deschise , pe strada etc. au fost amendati ILEGAL adica NECONSTITUTIONAL. Toate amenzile date si CONTESTATE cu privire la purtarea mastii se vor ANULA! Decizia este evident OBLIGATORIE fiindca este pronuntata de catre CCR. Pe viitor masca nu mai poate fi obligatorie in spatii deschise”, explică avocatul.
Curtea Constituţională a constatat că OUG 192/2020 care reglementează, printre altele, obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice deschise este neconstituţională din motive care ţin de procedura legislativă.
CCR invocă, în explicaţia deciziei luate, nerespectarea articolului 79 din Constituţia României referitor la avizarea legilor de către Consiliul Legislativ, dar şi articolele din Constituţie comform cărora ”România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”, iar .în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.
https://www.facebook.com/avocatcuculisadrian/posts/4931239040303058
CITEŞTE ŞI: Decizie a CCR: Obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice deschise, neconstituţională












