Bărbatul din Chiajna care și-a sechestrat, anul trecut, fetița după o ceartă conjugală și a provocat o criză fără precedent a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare.
Acesta va sta după gratii 2 ani, 9 luni și 10 zile. Vestea a primit-o în Penitenciarul Rahova, unde se afla în arest preventiv.
În luna mai a anului trecut bărbatul s-a baricadat, cu fetiţa lui de 5 ani, în locuința lor din Chiajna. Copila a fost eliberată după mai bine de 24 de ore, iar aceasta a fost cea mai lungă negociere din istoria Poliției.
Copilul a fost eliberat după ce la fața locului a ajuns o avocată, care a intrat în casă și a discutat cu bărbatul. Întrebată ce l-a determinat pe bărbat să se baricadeze în casă cu copilul, avocata a spus că el a recurs la acest gest după ce a văzut în fața casei un polițist cu pistolul la vedere, joi după-amiază, imediat după ce mama a sunat la 112 și a alertat autoritățile.
Avocata a mai susținut că fetiţa i-ar fi povestit că mama ei l-a atacat pe tată cu un cuţit şi că era să fie și ea rănită. Bărbatul ar fi reuşit să îi ia femeii cuţitul, iar aceasta l-ar fi atacat cu un scaun. Acesta ar fi fost momentul declanşator al crizei, a mai spus avocata. Ea a precizat că fetița va rămâne în grija bunicii și a mătușii.












