AcasăACTUALBărbat suspectat pentru că l-ar fi ucis pe tatăl concubinei sale

Bărbat suspectat pentru că l-ar fi ucis pe tatăl concubinei sale

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Poliţiştii din Bistriţa au fost sesizaţi, marţi, cu privire la existenţa cadavrului unui bărbat într-un imobil din municipiu, existând suspiciunea unui omor. Suspectat de comiterea faptei este concubinul fetei victimei, un bărbat de 37 de ani, aflat în custodia poliţiştilor.

În această după-masă, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat este în stare de inconştienţă, în interiorul unui imobil din Livezile, existând suspiciunea unui omor. În baza sesizării, s-a format o echipa complexă de cercetare formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Criminalistic care s-a deplasat la faţa locului, aici fiind identificat cadavrul unui bărbat de 51 de ani”, a transmis, marţi seară, IPJ Bistriţa-Năsăud.

Sursa citată a precizat că bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 37 de ani, concubinul fiicei persoanei decedate. Acesta se află în custodia poliţiştilor.

”În acest moment poliţiştii fac demersuri pentru lămurirea stării de fapt, fiind totodata sesizat procurorul din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud”, au mai precizat poliţiştii.

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri