AcasăPOLITICĂCând va fi definitivată lista PSD Olt pentru parlamentare și ce criterii...

Când va fi definitivată lista PSD Olt pentru parlamentare și ce criterii vor prima

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O treime dintre politicienii nominalizaţi pe lista pentru parlamentare a PSD Olt va fi reprezentată de doamne, potrivit preşedintelui Marius Oprescu.

Marius Oprescu a declarat, marţi, că lista pentru Parlament va fi definitivată după o serie de consultări cu primarii PSD.

-articolul continuă după recomandare-

Preşedintele CJ Olt: Primăria Slatina propune, dar Asociația de Dezvoltare Intercomunitară are ultimul cuvânt în numirea directorului CAO

„Nu este gata (lista pentru alegerile parlamentare n.r.), în perioada următoare, voi trece prin întreg județul, voi avea consultări cu primarii noștri. Așa cum am spus-o de fiecare dată, forța PSD și, respectiv, Organizația Olt, o are de la primarii noștri, care în număr covârșitor aduc voturile populației care îi susțin către noi. Și de această dată, voi trece prin întreg județul, în funcție de discuțiile pe care le vom avea și ținând cont de ceea ce ne cere București, pentru că ați văzut că o treime pe listă va trebui să fie doamne și domnișoare, nu doar domni pe acele liste, vom construi lista cu care vom veni în fața Comitetului Politic Județean să o aprobăm. Ca de fiecare dată, când vom avea această listă construită, ea va fi publică pentru toată lumea”, a declarat Marius Oprescu.

PSD Olt are în prezent cel mai mare număr de parlamentari: senatorii Paul Stănescu, Siminica Mirea şi Liviu Voiculescu şi deputaţii Marius Iancu, Florin Barbu, Cătălin Grecu, Emil Albotă şi Adrian Chesnoiu.

Alegerile parlamentare se desfăşoară duminică, 1 decembrie.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri