AcasăLIFECât costă o noapte de cazare în casa regelui Charles al III-lea...

Cât costă o noapte de cazare în casa regelui Charles al III-lea din Valea Zălanului

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Turiştii se pot caza în casa regelui Charles al III-lea din Valea Zălanului, judeţul Covasna, însă pentru a prinde un loc trebui să-şi facă rezervări din timp.

Dacă vă doriţi să staţi acolo unde stă şi Charles al III-lea, puteţi să o faceţi atunci când acesta nu este în ţara noastră, adică în cea mai mare parte a timpului.

O noapte de cazare în locul în care, în aceste zile, doarme şi regele costă 533 lei. Pentru cazare cu demipensiune preţul ajunge la 795 de lei, în timp ce cazarea cu pensiune completă se ridică la 940 lei.

Cererea este foarte mare, aşa că trebuie făcute rezervări din timp.

Valea Zălanului este un cătun izolat din zona Baraoltului, în care trăiesc puţin peste 100 de oameni, majoritatea vârstnici, care se îndeletnicesc cu agricultura şi creşterea animalelor. Ca să ajungi în acest sat trebuie să parcurgi vreo 14 kilometri prin pustietate, pe un drum îngust de ţară, pe care abia dacă încap două căruţe în acelaşi timp.

Pe vremuri, spun localnicii, la Valea Zălanului a funcţionat prima fabrică de sticlă din Transilvania, care a furnizat geamuri colorate pentru Biserica Neagră din Braşov şi Catedralei Sfântul Mihail din Cluj. Glăjăria a fost construită de familia contelui Kalnoky, dar, în 1860, fabrica a fost distrusă de un incendiu şi nu s-a reconstruit.

Casele şi-au păstrat arhitectura tradiţională şi farmecul ancestral, iar în urmă cu mai bine de un deceniu, prinţul Charles a cumpărat un conac vechi, aflat la marginea satului, pe care l-a restaurat şi l-a transformat în reşedinţă de vacanţă.

În urmă cu câţiva ani, prestigioasa revistă americană „Vanity Fair” a menţionat conacul din Valea Zălanului printre cele mai frumoase proprietăţi din lume, acesta putând fi închiriat de către turişti.

Atunci când vine la Valea Zălanului, prinţul Charles obişnuieşte să îşi petreacă timpul plimbându-se prin pădure, studiind florile de câmp, gustând bucate tradiţonale, dormind în aşternuturi ţesute în casă sau, pur şi simplu, odihnindu-se la umbra copacilor.

Oamenii din Valea Zălanului nu au ştiut o bună bucată de vreme, până când ziariştii au „năvălit” cu camerele de filmat şi au început să pună întrebări, că străinul care a cumpărat conacul vechi, de la capătul satului, este fiul reginei Marii Britanii.

Prinţul Charles mai are şi alte proprietăţi în Transilvania – clădiri vechi pe care le-a salvat de la distrugere, inclusiv în localitatea Viscri din judeţul Braşov.

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte vineri, la 15.30, la Palatul Cotroceni, pe Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, care vine într-o vizită privată în România. În cadrul primirii oficiale va avea loc şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri