AcasăPOLITICĂCinci senatori, inclusiv Robert Ghiță de la Olt, îşi pregătesc plecarea din...

Cinci senatori, inclusiv Robert Ghiță de la Olt, îşi pregătesc plecarea din partid

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Cinci din cei șapte senatori POT au demisiile pregătite, spune unul dintre ei. Printre aceştia este şi singurul senator al partidului din judeţul Olt, Robert Ghiţă.

Cu demisiile lor, grupul din Senat s-ar dizolva automat. La Senat, pentru a forma un grup este nevoie de 7 senatori, exact câți are POT. Tot miercuri, din partidul condus de Anamaria Gavrilă au demisionat 6 din cei 20 de deputați.

Senatorul Liviu Fodoca a declarat, miercuri, pentru HotNews, că el și alți patru senatori aleși pe listele POT au demisiile pregătite.

Alături de el, ar urma să plece din POT, potrivit lui Fodoca, Ștefan Borțun, Liviu Sorin Robe, Robert Ghiță și Paul Ciprian Pintea.

„Încă nu ne-am depus demisiile. Sunt doar pregătite, sunt semnate. Luni le vom depune și le vom anunța în plen”, a declarat Liviu Fodoca pentru HotNews.

Grupul POT de la Senat are 7 senatori acum, adică minimum. Dacă pleacă cei cinci, se dizolvă automat.

Cei doi senatori POT care nu și-au anunțat demisiile sunt Gheorghe Vela, care este liderul de grup, și Mariana-Vali Aldea.

Contactat de HotNews pentru un un punct de vedere, Biroul de comunicare al șefei POT, Anamaria Gavrilă, a anunțat că aceasta urmează să iasă la declarații în Parlament.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri