AcasăACTUALDarius Vâlcov s-a predat poliţiştilor italieni, în apropiere de Napoli

Darius Vâlcov s-a predat poliţiştilor italieni, în apropiere de Napoli

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Darius Vâlcov, condamnat la şase ani de închisoare, s-a predat poliţiştilor italieni din localitatea Portici-Ercolano, din apropierea oraşului Napoli.

Informaţia a fost confirmat de ediţia de Napoli a Corriere de la Serra.

Fostul ministru al finanțelor, Darius Vâlcov, a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare pentru infracțiuni de corupție. În primă instanță, el primise o condamnare de opt ani.

În același dosar instanța a mai dispus condamnarea lui Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, la 4 ani şi 6 luni de închisoare. De asemenea Lucian Petruţ Şuşală, fost şofer al lui Darius Vâlcov a fost condamnat la 2 ani cu suspendare, Petre Bogdan Timofte, afacerist, a primit 3 ani de închisoare, iar Constantin Tomescu, afacerist, a primit şi el 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Şi fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat la patru ani şi şase de închisoare pentru fapte de corupţie, se află în Italia.

Prina a fost reţinut, pe 9 mai, de carabinierii de la secția Catturandi, la exact o săptămână de la mandatul european de arestare emis de autoritățile române.

Fostul primar al Slatinei n-a stat foarte mult în arest şi a fost eliberat, cu condiţia să nu părăsească oraşul Milano.

Potrivit informaţiilor Reporter 24, Minel Prina are o reşedinţă în Milano.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri