AcasăFără categorieDeputatul Emil Albotă (PSD) îl susţine pe primarul din Corabia, Iulică Oane

Deputatul Emil Albotă (PSD) îl susţine pe primarul din Corabia, Iulică Oane

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Deputatul PSD Emil Albotă a fost prezent, duminică, în cadrul unei acţiuni electorale a echipei social-democrate din Corabia, conduse de primarul Iulică Oane.

Social-democraţii au o echipă solidă şi un program care va duce oraşul de la Dunăre spre dezvoltare.

„Campania electorală pentru alegerile din 9 Iunie 2024 a demarat, iar PSD Corabia se prezintă în fața voastră, locuitorii orașului Corabia, cu o echipă de oameni hotărâți și capabili, gata să aducă dezvoltarea pe care o merităm cu toții.

Împreună, am reușit să construim cea mai puternică echipă, care va câștiga alegerile din data de 9 iunie!

Alegerea este acum în mâinile tale, iar fiecare vot contează. Prin votul tău poți contribui la construirea unei societăți mai prospere, mai echitabile și mai sigure pentru noi toți.

PSD este partidul care crede în puterea oamenilor, în valorile democratice și în progresul orașului nostru. Cu o echipă dedicată și un program solid, suntem pregătiți să ducem orașul Corabia spre noi orizonturi de dezvoltare și bunăstare”, transmite PSD Corabia.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri