AcasăACTUALDosar penal după o bătaie între eleve. În sprijinul uneia dintre ele...

Dosar penal după o bătaie între eleve. În sprijinul uneia dintre ele a intervenit şi mama

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un conflict între trei eleve s-a soldat cu intervenţia poliţiei şi dosare penale.

Incidentul a fost înregistrat ieri la Tecuci. Poliţia Municipiului Tecuci a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Costache Racoviţă din localitate, a avut loc o agresiune fizică între trei adolescente, eleve în cadrul a două unităţi de învăţământ situate în imediata apropiere.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Galaţi, citat de Agerpres, din verificările preliminare, poliţiştii au stabilit că în timpul pauzei dintre orele de curs, mai mulţi elevi au ieşit în afara celor două unităţi de învăţământ în zona unui bloc de locuinţe, în vederea socializării. În acest loc s-au întâlnit şi trei adolescente, două de 15 ani, eleve în clasa a IX-a şi una de 14 ani, elevă în clasa a VIII-a.

Între cele trei eleve a avut loc o discuţie în contradictoriu, în urma căreia s-au agresat fizic şi şi-au adresat cuvinte şi expresii vulgare.

De asemenea, ulterior acestui incident, în zona respectivă a venit şi mama uneia dintre minore, o femeie de 38 de ani, care a lovit-o cu palma în zona feţei de mai multe ori pe cea de 14 ani.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar cercetările vor fi continuate de poliţişti în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc acest incident, precum şi gradul de participare al fiecărei persoane.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri