Un dosar penal a fost deschis de poliţiştii din Argeş după ce doi adolescenţi din comuna Costeşti au ucis doi căţei.
Potrivit IPJ, este vorba despre doi minori, de 12, respectiv 14 ani, din comuna Costești, bănuiți de uciderea cu intenție, fără drept, a doi câini.
Minorii au fost audiați, în prezența părinților și au recunoscut fapta.
Trupurile animalelor vor fi ridicate, în vederea efectuării necropsiei.
„Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”uciderea animalelor cu intenție, fără drept”, prevăzută de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, în vederea luării măsurilor legale în consecință”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Argeş.
CITEŞTE ŞI: Un bărbat din Argeş a murit electrocutat, în timp ce turna beton












