Mai multe persoane, printre care şi copii, blocate în zăpadă pe traseul spre vârful Cozia au fost salvate de jandarmii montani din Vâlcea.
Jandarmii au debloacat două autoturisme în care se aflau patru adulți și doi copii, fără a fi necesare îngrijiri medicale.
Totul s-a petrecut duminică, în jurul orei 12:00, când jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Călimănești, aflați în misiune de patrulare pe traseul care urcă spre vârful Cozia, au descoperit două autoturisme blocate în zăpadă.
În primul autoturism se aflau doi adulți și doi copii, iar în cel de-al doilea doi adulți.
„Persoanele erau blocate de aproximativ 30 de minute și, deși situația era una dificilă din cauza zăpezii abundente, jandarmii au reușit să le ofere sprijinul necesar pentru a debloca vehiculele și a le permite să își continue drumul. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale”, transmite Jandarmeria Vâlcea.
Jandarmii reamintesc turiștilor și conducătorilor auto care doresc să exploreze zonele montane să respecte următoarele recomandări:
- Verificați starea vremii și condițiile drumurilor înainte de a pleca la drum.
- Informați-vă despre traseul pe care urmează să îl parcurgeți și luați în considerare dificultatea acestuia.
- Aveți la voi mijloace de comunicare funcționale și asigurați-vă că bateria telefonului este încărcată.
- În cazul unor situații de urgență, apelați cu încredere numărul unic de urgență 112.












