AcasăRECOMANDATEFCU Craiova pierde plamaresul în instanţă. Decizia îi obligă să-şi schimbe sigla

FCU Craiova pierde plamaresul în instanţă. Decizia îi obligă să-şi schimbe sigla

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Palmaresul rămâne în patrimoniul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, potrivit deciziei pe care a luat-o Curtea de Apel Timișoara. Această hotărâre confirmă faptul că clubul deține palmaresul istoric și toate elementele care derivă din acesta.

Patronul clubului, Mihai Rotaru, în urma deciziei legate de palmares, a declarat că este aproape imposibil să mai schimbe ceva în privința aceasta.

El a adăugat că FCU va trebui să își schimbe sigla, care este o copie a celei pe care Universitatea Craiova o deține, având elemente izbitor de asemănătoare.

Cu toate acestea, Mihai Rotaru a menționat că FCU pare să aibă un plan B, cu o altă siglă, care se referă la litera U

„Vizavi de decizie, e aproape imposibil să se mai schimbe ceva, 0,01% șanse, pentru că toate citațiile s-au facut corect, iar decizia e executorie. Ce înseamnă asta? Că acea echipă (n.r. FCU) trebuie să schimbe sigla, care e copiată după cea pe care noi o avem, sunt elemente care seamănă izbitor.  Înteleg însă că au un plan B, cu altă siglă, mă refer la cea cu U. Noi ne bucurăm, e ceva normal, acum putem spune că puzzle-ul e complet, mare și frumos”, a declarat  Mihai Rotaru pentru GSP.ro.

Reprezentanţii FC Universitatea Craiova au transmis că decizia instanţei este „nedreaptă, ilegitimă și vădit abuzivă”, dar că deşi o vor contesta se vor supune deciziei executorii.

„Astăzi, Curtea de Apel Timișoara a stabilit că palmaresul istoric realizat până la 31 ianuarie 1991 îi aparține Clubului Sportiv de drept public Universitatea din Craiova, club al cărui director este Badea Pavel.
Practic, odată cu această sentință, palmaresul Științei se rupe în două:
• 05.09.1948 – 31.01.1991: rămâne în patrimoniul Clubului Sportiv de drept public Universitatea din Craiova;
• 01.02.1991 – până în prezent: este palmaresul nostru și rămâne în patrimoniul nostru.
Deși este o decizie pe care o considerăm nedreaptă, ilegitimă și vădit abuzivă, o vom respecta. De asemenea, noi, clubul, vom face recurs la ICCJ, însă sentința este executorie și o vom pune în aplicare imediat ce ni se va comunica”, se arată în comunicatul clubului patronat de Adrian Mititelu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri