AcasăACTUALFemeie ajunsă la spital după ce a lovit cu maşina un cal...

Femeie ajunsă la spital după ce a lovit cu maşina un cal şi s-a izbit în gardul unei locuinţe

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O femeie de 53 de ani, din Pietroşani, care conducea un autoturism pe raza comunei Coşeşti, circulând din direcţia Domneşti spre Piscani, a lovit un cal aflat pe partea carosabilă, după care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în gardul unui imobil, a transmis, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

În urma coliziunii, femeia care conducea autoturismul a suferit leziuni, fiind preluată de un echipaj medical şi transportată la spital. În urma impactului, calul a decedat. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, autoturismul a rămas suspendat pe un gard, la o înălţime de aproximativ 2 metri.

Femeia de la volan a fost descarcerată de pompieri. Prezenta suspiciune de fractură cervicală şi lombară şi un traumatism la nivelul feţei. La locul solicitării, pompierii asigură măsuri specifice. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc şi luarea măsurilor legale care se impun, arată IPJ.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri