O femeie în vârstă de 59 de ani şi-a pierdut viaţa în această dimineaţă după ce a fost lovită de un autotren în timp ce încerca să traverseze strada.
„Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Drobeta Turnu-Severin, care conducea un autotren în municipiul Drăgășani, ar fi acroșat o femeie de 55 de ani, în timp ce traversa strada”, au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea.
La faţa locului au ajuns mai multe echipajele SMURD și descarcerare, din cadrul ISU Vâlcea. „La sosirea echipajelor de intervenție persoana era în stare gravă, blocată sub autotren.
Din păcate, după efectuarea manevrelor de descarcerare, medicul de la ambulanţă, sosit la fața locului, a declarat decesul persoanei, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața”, a transmis ISU Vâlcea.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier.













