AcasăACTUALFOTO | Accident GRAV în Teleorman: O tânără a rămas încarcerată într-un...

FOTO | Accident GRAV în Teleorman: O tânără a rămas încarcerată într-un autoturism răsturnat

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Trei persoane au fost rănite, luni seara, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, pe raza localităţii Crângu, din Teleorman. O tânără în vârstă de 19 ani a rămas încarcerată în maşină.

Potrivit reprezentanţilor ISU, este vorba despre trei tineri, doi bărbați în vârstă de 24 de ani și o fată de 19 ani.

Fata se afla pe locul din dreapta față şi a fost găsită încarcerată, în stare gravă, cu multiple traumatisme, scoaterea acesteia din caroseria deformată fiind posibilă numai cu accesoriile de descarcerare. Celelalte două persoane erau conștiente și cooperante, cu traumatisme, neîncarcerate, fiind preluate de către echipajele medicale.

Tinerii au ajuns la spital.

„Toate cele trei persoane au fost transportate la UPU Alexandria pentru a primi îngrijiri de specialitate. Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și îndepărtarea resturilor de caroserie de pe carosabil astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță. Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri