Mircea Cărtărescu a obținut, la capătul unui an complicat, mai multe reușite: a inaugurat la Malaga, alături de scriitorul Mario Vargas Llosa, Festivalul de Literatura pentru Europa și America Latină ”Escribidores”. A conversat pe scenă cu marele scriitor peruan, o întâlnire pe care Cărtărescu a perceput-o cu „un straniu sentiment de realitate distorsionată: așa ceva nu putea să se întâmple”.
Tot în 2022, a primit cel mai important premiu internațional pentru Literatură în Limbi Romanice (FIL) la Guadalajara. Și a publicat romanul „Theodoros”, la editura Humanitas, un volum care deja a fost bine primit de critică.
CITEŞTE ŞI: MEHEDINȚI | Un bărbat a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina, la Șimian
Mai mult, traduceri ale cărților sale au apărut în opt limbi.
O discuție cu Mircea Cărtărescu este întotdeauna un eveniment din perspectiva unui jurnalist. Scriitorul transmite atât de multe lucruri, încât din fiecare frază aproape ai putea scoate un titlu. Rar se întâmplă ca un interviu să își ofere atât de multe vorbe demne de această încununare a oricărui articol, titlul.
Interviul acordat PRESShub este, din nou, consistent. O lectură perfectă pentru început de an, căci oferă și optimism, și o viziune rațională asupra lumii și literaturii, dar și multe detalii din „culisele” scriiturii lui Mircea Cărtărescu.
Cele mai importante declarații ale lui Mircea Cărtărescu:
Când mă întorc în țară mă simt bine: sunt iarăși acasă.
Lecția ucrainenilor (orice se va mai întâmpla de-acum încolo) este că trebuie să faci față răului, oricât de disproporționat ar fi el. Și cu cât el pare mai brutal și mai inuman, cu atât rezistența trebuie să devină mai mare.
Am cititori, i-am văzut la lecturi și discuții pe scenă, am fost oprit de ei pe stradă în Ciudad de Mexico, în Viena și în Stockholm deopotrivă. Am un club de carte pe internet, al cititorilor mei de limbă spaniolă. Am grupuri de entuziaști inspirați de cărțile mele. Am trupe muzicale și colecții de cărți denumite după romanele mele. E un sentiment minunat să exiști cu adevărat pentru atâția oameni. Le sunt recunoscător tuturor.
Vargas Llosa a fost unul dintre marii eroi ai tinereții mele și n-am visat niciodată să-l întâlnesc mai mult decât în cărțile lui. Când m-am văzut față-n față cu el, am avut un straniu sentiment de realitate distorsionată: așa ceva nu putea să se întâmple.
Am încredere că mintea mea, deși nu știe cum să scrie o carte, poate s-o scrie.
Nu știu, și nici nu mă preocupă în vreun fel, cât de vizibilă e literatura română în străinătate. Eu nu împart literatura pe națiuni.
E o legendă că „tinerii nu mai citesc”. Foarte mulți citesc cu aceeași pasiune ca și noi. O fac din aceeași plăcere vicioasă și minunată. Tinerii citesc și scriu literatură mai departe, rețelele de socializare sunt pline de poezii (prea multe chiar, după gustul meu).
Literatura, cum se predă azi ca să treci bacul, e moartea pasiunii, mai bine ar dispărea cu totul ca materie. E rețeta sigură dacă vrei să faci tinerii să nu mai pună în veci mâna pe o carte.
interviul complet, în PRESShub
