Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) anunţă că va asigura „un spaţiu neutru” pentru dezbaterea electorală cu formatori de opinie, jurnalişti şi politologi anunţată de preşedintele Klaus Iohannis, propunerea ca aceasta să se desfăşoare marţi, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, fiind agreată de echipa de campanie a candidatului PNL la prezidenţiale. Nu s-au oferit alte detalii.
„Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi-a manifestat deschiderea de a asigura un spaţiu neutru de desfăşurare a unei dezbateri, în contextul apropierii celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România, pentru buna informare a opiniei publice şi pentru cultura democratică a societăţii româneşti. Având în vedere anunţul public al candidatului PNL de a organiza o dezbatere cu formatori de opinie, reprezentanţi ai mass-media şi politologi şi în urma dialogului cu echipa de campanie a candidatului Klaus Iohannis, propunerea SNSPA a fost agreată. Evenimentul va avea loc marţi, 19 noiembrie 2019, într-un spaţiu neutru politic, dar, în acelaşi timp, reprezentativ pentru societatea românească, respectiv în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ‘Carol I'”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă Agerpres de SNSPA.
Instituţia subliniază „încă o dată importanţa comunicării publice oneste, deschise, echilibrate, care să atingă teme esenţiale privind modul în care funcţionează instituţiile politice din România, modul în care s-a derulat mandatul actual al preşedintelui României, precum şi direcţiile şi priorităţile care pot contribui la viitorul ţării”.
Detaliile dezbaterii vor fi comunicate public imediat după ce acestea vor fi agreate de toate părţile implicate în organizarea acestui eveniment, mai menţionează sursa citată.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că în 19 noiembrie va participa la o dezbatere la care vor fi invitaţi politologi, formatori de opinie şi jurnalişti.
„Înţeleg perfect nevoia, dorinţa de a avea o dezbatere reală, aşezată, cu candidaţii din turul doi. Cum nu accept însă această dezbatere cu doamna Dăncilă de la PSD, voi organiza eu, împreună cu echipa mea, o dezbatere aşezată săptămâna viitoare, marţi seara, la care vor fi invitaţi să dezbată, împreună cu mine, mandatul pe care l-am încheiat, planul pentru mandatul pe care sper că îl obţin în continuare, politologi, formatori de opinie, jurnalişti. Va fi o discuţie deschisă, aşezată, care cu siguranţă va fi pe placul românilor”, a spus Iohannis.
Valeriu Steriu, purtător de cuvânt al PSD, a vorbit despre dezbaterea pe care o va organiza Klaus Iohannis, marți, la Biblioteca Centrală Universitară, conform SNSPA.
”Noi cerem, din prima zi de campanie, o dezbatere între cei doi candidați, nu o dezbatere a unui candidat, nici nu cred că acest cuvânt se potrivește. Mai degrabă, Klaus Iohannis își organizează o întâlnire cu Rareș Bogdan, care probabil va fi moderatorul, cu încă doi-trei jurnaliști aserviți și un mic grup de fani, alături de SPP-ul din dotare. E ridicol ce face. Nu e o întâlnire pe care o aștepta doar electoratul PSD-ului. Sunt încă trei milioane de oameni care au votat în primul tur și încă opt milioane care nu au votat, care doresc să vadă o dezbatere între doi candidați pentru funcția de președinte al României. Doar înainte de 1989 am văzut astfel de situații ridicole, în care ne duce Klaus Iohannis, asigurând o întâlnire doar cu activul lui de partid, ceea ce arată o mare frică, o aroganță și duce în derizoriu. E penibil ceea ce face Klaus Iohannis. Nu e vorba de loc, putea fi chiar la Palatul Cotroceni.” a spus Valeriu Steriu, la Antena 3.
Detaliile despre dezbaterea de marți sunt ținute secrete. Încă nu se știe cine va participa la respectiva dezbatere.
Prim vicepreședintele PNL. Rareș Bogdan, a comentat vestea că dezbaterea anunțată pentru marți de Klaus Iohannis cu mediul academic, dar și cu presă și specialiști va avea loc la SNSPA, dar şi studenţi, după modelul dezbaterilor americane. Bogdan a precizat la România TV că nu vor fi teme prestabilite, ci o dezbatere liberă.
Într-o intervenție telefonică la Antena 3, Bogdan a declarat că Viorica Dăncilă nu are ce să caute la dezbaterea de la SNSPA. „Ce să caute acolo?”, a fost reacția lui Bogdan când a fost întrebat dacă Dăncilă poate lua parte la dezbatere. ”Noi am fost extrem de clari, staff-ul de campanie al doamnei Dăncilă încearcă s-o victimizeze pe această chestiune. Președintele României nu are ce să dialogheze cu această doamnă. Nu are ce să cauze dacă dezbaterea e cu jurnaliști, analiști, comentatori, pe care, la această oră, nu-i știe nimeni exact, vor fi 5-6-8, nici numărul nu este stabilit”. romaniatv.net












