AcasăPOLITICĂLiberalii spun „adio” alegerii primarilor în două tururi

Liberalii spun „adio” alegerii primarilor în două tururi

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Guvernul Orban e presat de partenerii din Parlament să ia o decizie cât mai rapidă pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi. În schimb, aleşii PNL au transmis că nu vor schimbarea legii electorale, pentru că vor securizarea mandatului lor, au declarat surse politice pentru „Adevărul”.

Echipa condusă de Ludovic Orban este pusă în aceste zile să dea un răspuns cât mai rapid pe mai multe proiecte politice de interes, printre acestea fiind şi revenirea la alegerea primarilor în două tururi, Liberalii au căutat să evite cât mai mult această temă, deşi în perioada de opoziţie au susţinut tare că vor schimbarea legii electorale. Ori, PNL nu vrea să audă de subiectul revenirii la alegerea primarilor în două tururi prin ordonanţă de urgenţă, nici prin asumarea răspunderii de către Guvern a acestei iniţiative legislative.

La îndemâna liberalilor mai rămâne doar soluţia adoptării în Parlament a unui proiect al USR care prevede schimbarea legii electorale de alegere a aleşilor locali. Proiectul a fost respins de Comisia de administraţie şi va ajunge în această săptămână în plenul Camerei Deputaţilor, pentru votul final. Însă aici apare o problemă. PNL şi partenerii săi din Parlament nu reuşesc să strângă voturile necesare pentru a trece proiectul, nici având susţinerea Pro România.

Susţinătorii revenirii la alegerea primarilor în două tururi ar reuşi să strângă în jur de 155-157 de voturi, dar pentru acest proiect sunt necesare 165 de voturi. Iniţiativei i se opune PSD, dar şi UDMR. Aşadar, PNL ar putea să revină la soluţia guvernamentală a ordonanţei de urgenţă. Însă aici Ludovic Orban se loveşte şi de opoziţia din teritoriu. O parte a primarilor PNL au transmis la centru că nu vor să fie schimbată legea. În primul rând, cei peste 1.100 de primari liberali vor să se asigure că ei au prima şansă să-şi recâştige poziţia. Apoi, surse politice liberale au precizat că PNL ar putea să mai câştige lejer în jur de 200, 250 de noi funcţii de primar. Ceea ce înseamnă că prin pasivitatea referitoare la tema schimbării legii electorale, conducerea PNL ar împăca şi primarii în funcţie, dar ar asigura şi un cadru pentru noi victorii.

Cel mai probabil un argument din partea liberalilor va fi că nu pot fi făcute schimbări privind legislaţia electorală cu mai puţin de şase luni înainte de un scrutin, localele fiind pe 7 iunie 2020. Argumentul parţial fals deoarece CCR şi Comisia de la Veneţia recomandă să nu fie făcute schimbări cu un an înainte de un rând de alegeri, dar doar dacă acele schimbări restrâng drepturile electorale, ceea ce nu ar fi cazul. De altfel, Guvernul Orban nu a pus alegerea primarilor în două tururi de scrutin nici în programul de guvernare, fiind făcută promisiunea UDMR-ului că modificarea legii electorale va fi făcută doar pe cale parlamentară, susţin surse din conducerea PNL pentru „Adevărul”. adevarul.ro

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.