AcasăACTUALMașinile cu volan pe dreapta din România, interzise după Brexit

Mașinile cu volan pe dreapta din România, interzise după Brexit

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Autoturismele cu volan pe dreapta aduse din Regatul Unit nu vor mai putea circula de anul viitor în România, dacă nu vor fi reomologate de Registrul Auto Român.

Operațiunea presupune modificarea mașinii și mutarea comenzilor cu tot cu volan pe partea stângă, o cheltuială de cel puțin două mii de euro.

Mai ieftine decât cele obişnuite, maşinile cu volanul pe dreapta – au fost preferate – în principal – de românii cu un buget mic pentru cumpărarea unui autoturism la mâna a doua. Poliţiştii şi instructorii auto le consideră însă adevărate pericole în trafic.

Numai anul trecut, 45 de români şi-au pierdut viaţa în accidente în care au fost implicate maşini cu volanul pe partea dreaptă. În peste 90% dintre aceste cazuri s-a stabilit că vina a fost a şoferilor care conduceau astfel de maşini. În primul rând pentru că nu se pot asigura corespunzător atunci când efectuează manevra de depăşire.

Adoptarea acordului privind Brexit şi ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană estimată pentru finalul acestei luni vor aduce schimbări, în România, pentru cei care au maşini cu volan pe dreapta.

Din prima zi a anului următor, dacă Marea Britanie nu va prelungi perioada de tranziţie după ieşirea din UE, maşinile din Regatul Unit nu vor mai putea circula pe drumurile publice de la noi dacă nu vor fi reomologate de Registrul Auto Roman.

Cristian Bărhălescu, manager Service Auto: „Trebuie modificate începând de la instalaţia de direcţie, frânare şi electrică permutate de pe o parte pe cealaltă. Această operaţiune presupune costuri foarte ridicate şi vorbim de sume de peste două mii de euro.”

Andreas Brăcaci, director reprezentanță auto: „La dealerii din România nu se poate oferi o garanţie pentru aceste autoturisme. Nu se pot asigura CASCO.”

Reprezentanţii service-urilor auto spun că românii au început deja să renunţe la maşinile cu volanul pe dreapta încă de anul trecut.

În acelaşi timp, statisticile Registrului Auto Român arată că – anul trecut – în ţara au fost aduse cu o treime mai puţine autorisme din Irlanda şi Marea Britanie decât în 2018.

Daniel Caramidaru, manager parc auto: „Marea majoritate a autoturismelor cu volanul pe partea dreaptă vor ajunge la centrele de dezmembrări iar cele cu valoare mai mare probabil se vor întoarce în Anglia şi vor fi reînmatriculate acolo.”

Potrivit Registrului Auto Român, vehiculele cu volan pe dreapta aduse din Marea Britanie şi Irlanda vor putea fi înmatriculate în aceleaşi condiţii până la sfârşitul anului. Regulile se schimbă din 2021. stirileprotv.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri