AcasăEDUCAŢIENoi negocieri cu sindicatele din Educaţie, după şedinţa în care sunt aprobate...

Noi negocieri cu sindicatele din Educaţie, după şedinţa în care sunt aprobate majorările salariale pentru profesori

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Guvernul se reuneşte, joi, într-o şedinţă pe care premierul Nicolae Ciucă a numit-o extraordinară, pentru a aproba OUG care ar trebui să detensioneze situaţia din sistemul de învăţământ. Miercuri seară, însă, sindicaliştii au refuzat propunerea conţinută de actul normativ şi au anunţat că greva continuă. Şedinţa va fi urmată joi de o nouă rundă de consultări Guvern- sindicate, cu participarea premierului Nicolae Ciucă.

Pe lângă proiectul de OUG pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat, pe ordinea de zi a şedinţei de joi se mai află un proiect de OUG privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate şi din împrumuturi contractate cu Instituţiile Financiare Internaţionale, precum şi o analiză referitoare la MEMORANDUMUL cu tema: Mandatarea Ministerului Economiei, autoritate publică naţională cu atribuţii în domeniul politicilor industriale, pentru identificarea oportunităţilor de finanţare printr-un mecanism de schemă de ajutor de stat în ceea ce priveşte industria energointensivă în acord cu prevederile Cadrului Temporar de Criză şi Tranziţie.

Şedinţa de Guvern este programată la ora 12, iar o jumătate de oră mai târziu sunt anunţate consultări cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, cu participarea premierului Nicolae Ciucă.

Şedinţa are ca unic punct pe ordinea de zi aprobarea Ordonanţei de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat.

”Educaţia reprezintă o prioritate naţională reală la toate nivelurile, iar statul, mediul privat şi cetăţenii îşi asumă împreună responsabilităţi pentru susţinerea acesteia. În acest context, se urmăreşte performanţa şi calificarea tuturor celor implicaţi: elevi, personal didactic şi părinţi, construind un mediu caracterizat de respect reciproc, în care protejarea şi afirmarea demnităţii umane au prioritate. Personalul didactic reprezintă o categorie de actori educaţionali, cu rol strategic în asigurarea performanţei la nivelul sistemului de învăţământ. Pentru a excela într-o serie de roluri specifice procesului de învăţământ, personalul didactic trebuie să îşi adapteze în permanenţă activitatea la realităţile unei Românii moderne şi la nevoile elevilor. În acest context, majorarea salariilor personalului didactic/ didactic auxiliar şi personalului nedidactic din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior reprezintă o măsură care susţine creşterea calităţii actului educaţional”, se arată în Nota de Fundamentare a actului normativ.

Documentul prevede:

Începând cu data de 01 iunie 2023 se majorează salariile de bază:

a) personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 1000 de lei brut pe fiecare funcţie;

b) personalului nedidactic din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 400 de lei brut pe fiecare funcţie;

Potrivit proiectului, majorările menţionate anterior se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei.

Oferta a fost anterior prezentată de liderii coaliţiei şi miniştrii de linie liderilor sindicali, iar aceştia au transmis-o în teritoriu.

Miercuri seară, liderii sindicaliştilor au precizat că au primit refuzuri din teritoriu, iar salariaţii din sistem resping această ofertă şi au decis să continue greva, potrivit news.ro.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri