Primarii PNL din nouă localităţi ale judeţului Dolj au fost excluşi din partid, după ce în campania de la europarlamentare şi-au arătat susţinerea faţă de preşedintele PSD Dolj, Claudiu Manda, în prezent europarlamentar.
Potrivit unui comunicat remis de PNL Dolj, Biroul Politic Județean al partidului a decis radierea primarilor Gheorghe Popa (Mischii), Safta Eugen (Sadova), Daniel Marius Cîrstianu (Radovan), Eugen Giurcă (Sălcuţa), Cristian Marius Antonie (Daneţi), Vasile Stan (Teslui), Marius Dinulescu (Catane), Florea Neacşu (Gighera) și Florel Catană (Galicea Mare) din calitatea de membri ai Partidului Național Liberal.
„Decizia adoptată de către forul de conducere al PNL Dolj a avut la bază susţinerea publică a unui alt partid politic şi a unei alte doctrine politice de către cei nouă primari, respectiv încalcarea Art.22, alin.2, lit.c din Statutul Partidului Național Liberal. Atitudinea afișată public și acțiunile celor menționați mai sus au constituit grave abateri de la prevederile statutare, abateri pe care PNL Dolj nu le tolerează. Înțelegem totodată, prin acesta, să tragem un semnal de alarmă în ceea ce privește responsabilitatea aleșilor locali față de cetățenii care i-au votat și față de partidul pe listele căruia au fost aleși”, se arată într-un comunicat remis de liberali.
Încă din luna aprilie, PNL a solicitat prefectului de Dolj să emită ordinul de încetarea a mandatului de primar pentru opt dintre aceștia, respectiv: Daniel Cîrstianu , Eugen Giurcă, Cristian Antonie, Vasile Stan, Marius Dinulescu, Florea Neacşu, Florel Catană şi Gheorghe Popa.
„Răspunsul prefectului de Dolj, susţinut de ALDE pentru această funcţie, conform caruia nu sunt întrunite prevederile legale de încetare a mandatelor, a fost unul vădit politic”, mai acuză liberalii.