AcasăACTUALO asociație a judecătorilor acuză lipsa de reacţie în cazul președintelui Tribunalului...

O asociație a judecătorilor acuză lipsa de reacţie în cazul președintelui Tribunalului Vâlcea, Bogdan Mateescu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O asociație a judecătorilor reclamă inacțiunea suspectă în cazul Bogdan Mateescu. Asociaţia Forumul Judecătorilor din România acuză lipsa de reacție a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a Inspecției Judiciare și a parchetelor, cu privire la materialele de presă care l-au avut în prim plan pe judecătorul Bogdan Mateescu, președintele tribunalului Vâlcea.

Asociația arată că această tăcere suspect a instituțiilor din sistemul judiciar „este inadmisibilă într-un stat de drept” în cazul Bogdan Mateescu.

„Statul român a pretins, în fața partenerilor din Uniunea Europeană, că noile legi ale justiției pun bazele modernizării sistemului judiciar şi, de asemenea, a statutului magistraţilor şi Consiliului Superior al Magistraturii, fiind anunțat ca un demers prin care justiţia din România se aliniază la valorile şi principiile justiţiei europene şi își consolidează independenţa.

Cu toate acestea, aspectele ieșite din comun, prezentate neîncetat de presă în ultimele zile, referitoare la integritatea unui judecător, fost preşedinte al CSM, actual președinte de tribunal, nu au atras nicio reacție din partea Consiliului sau a Inspecției Judiciare, în raport de propriile competențe, lăsând publicului impresia că fie legile justiției sunt ineficiente, iar instituțiile judiciare nu funcționează, fie activitatea lor este selective”, arată asociați aîntr-un comunicat.

Semnatarii mai atrag atenția că „lipsa oricărei reacții este de natură a submina încrederea publicului în corpul judiciar, încredere fundamentală pentru a menţine independenţa justiţiei”.

Continuarea pe PressHub.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Reporter24
Reporter24
News.ro este cea mai nouă agenţie de presă din România şi s-a născut din dorinţa şi voinţa unor jurnalişti de agenţie cu mare experienţă de a oferi în continuare conţinut de calitate, relevant, adaptat condiţiilor actuale de piaţă, către clienţi media şi corporate. News.ro este o agenţie independentă, constituindu-se în răspunsul nostru la realităţile din piaţa media, afectată de influenţe politice, economice şi de degradarea politicilor editoriale şi a modului în care se practică jurnalismul. News.ro funcţionează în cadrul unei companii înfiinţate în 2016, dedicată special operării business-ului de agenţie. Misiunea noastră este de a deveni lider pe acest segment media.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri