Un transport ilegal de material lemnos a fost depistat de polițiștii din Olt, duminică dimineaţă, în comuna Găneasa.
Potrivit IPJ Olt, pe drumul naţional DN 65, în comuna Găneasa, poliţiştii au depistat o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din județul Argeș, angajat al unei societăți comerciale din județul Argeș, ce transporta cantitatea de 5,3 metri cubi de material lemnos, specia fag, fără a avea emis avizul electronic pe terminalul mobil și fără a avea poze în aplicație și traseul înregistrat în aplicația SUMAL 2.0.
CITEŞTE ŞI: CRIMĂ între români, în Italia. Şi-a ucis soţia, în faţa copilului de patru ani
Poliţiştii au confiscat lemnele şi au aplciat amenzi.
„Societatea a fost sancționată contravențional cu amendă, în valoare de 5.000 de lei, iar, ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea fizică a cantității de 5,3 metri cubi de material lemnos, ce a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Balș. Abaterea constatată a fost sancționată în conformitate cu articolul 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.












