AcasăACTUALOlt: Vântul şi ploaia au distrus serele agricultorilor din comuna Grădinari (FOTO&VIDEO)

Olt: Vântul şi ploaia au distrus serele agricultorilor din comuna Grădinari (FOTO&VIDEO)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ploaia şi vântul puternic au distrus mai multe solarii din comuna Grădinari, judeţul Olt, potrivit Asociaţiei „Uniunea Salvaţi Ţăranul Român”.

Oamenii aşteaptă evaluarea pagubelor şi speră să fie despăgubiţi de stat.

„Din păcate, Forța naturii a făcut pagube importante colegilor noștri din comuna Grădinari, Olt. Am luat legătura cu domnul Prefect al Judeţului Olt pentru evaluarea de Urgență a pagubelor. Fermierii care se află în asemenea situații trebuie să sesizeze acest aspect de urgență la Primărie, iar acestea anunță Prefecturile, iar în maximum 24 de ore se înființează Comisia Județeană pentru Situații de Urgență împreună cu cei de la ISU”, transmit cei de la Uniunea Salvaţi Ţăranul Român.

Judeţul Olt s-a aflat, până luni dimineaţă, sub Cod Portocaliu de vreme rea, fiind înregistrate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55…75 km/h și izolat peste 80 km/h) și pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

În Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei și local în Carpații Meridionali, instabilitatea atmosferică a fost accentuată, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, s-au înregistrat cantități de apă de 50…90 l/mp.

CITEŞTE ŞI: Lia Olguța Vasilescu, după dezastrul provocat de ploaia torențială în Craiova: „Insist să atrag atenția că trebuie schimbate normativele pentru rețelele de canalizare care sunt nemodificate din anii ’80”

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri