AcasăACTUALOMV Petrom scumpeşte carburanţii cu cinci bani pe litru

OMV Petrom scumpeşte carburanţii cu cinci bani pe litru

spot_img
spot_img
- Advertisement -

OMV Petrom, liderul pietei distribuitoare de carburanți, a făcut prima majorare de prețuri după cea din noaptea Anului Nou, scumpind atât benzina, cât și motorina cu 5 bani/l.

Aceasta anulează ieftinirile operate săptămâna trecută, când compania cu acționariat austriac a fost nevoită să reducă prețurile benzinei și motorinei în urma unei decizii similare luată de unul dintre concurenții săi, Lukoil.

CITEŞTE ŞI: Interlopul Clămparu a scris în închisoare o carte dedicată lui Mihai Eminescu

Ca urmare a acestor scumpiri, prețul benzinei standard din stațiile Petrom din Capitală a ajuns la 6,29-6,35 lei, iar cel al motorinei standard, la 7,50-7,53 lei/l, iar în stațiile OMV la 6,40-6,44 lei/l, respectiv 7,58-7,61 lei/l.

OMV Petrom se află într-un conflict deschis cu autoritățile fiscale din România, în urma anunțului companiei că nu va plăti contribuția de solidaritate, motivând că veniturile din extracția hidrocarburilor și rafinare nu depășesc 75% din cifra de afaceri, potrivit news.ro.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri