AcasăPOLITICĂPartidele de dreapta şi-au împărţit funcţiile: Cîţu-premier, Orban-preşedinte Cameră, Barna-vicepremier

Partidele de dreapta şi-au împărţit funcţiile: Cîţu-premier, Orban-preşedinte Cameră, Barna-vicepremier

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Liderii dreptei au ajuns în sfârşit la un acord în privinţa împărţirii funcţiilor din noul Executiv, afirmă surse politice pentru Adevărul.

Astfel, se conturează scenariul cu Florin Cîţu în postul de premier iar Ludovic Orban preşedinte al Camerei Deputaţilor, în timp ce funcţia de vicepremier şi cea de preşedinte al Senatului revin către USR-PLUS.

Potrivit surselor politice din USR-PLUS, funcţiile din noul Guvern s-ar împărţi astfel: Premier: Florin Cîţu (PNL) Preşedinte al Camerei Deputaţilor: Ludovic Orban (PNL) Vicepremier: Dan Barna (USR) Preşedinte al Senatului: Anca Dragu (PLUS).

De cealaltă parte, surse din PNL au dezvăluit pentru Adevărul că USR-PLUS pune presiune pentru paritate asupra ministerelor şi că, pe lângă Justiţie, pe mâna acestora să mai ajungă Finanţele şi Dezvoltarea.

Negocierile asupra ministerelor vor continua însă, întrucât PNL încearcă să tragă o pondere cât mai mare, în timp ce UDMR cere două sau trei ministere, exprimându-şi deja interesul pentru Cultură şi Mediu. Ludovic Orban, Dan Barna şi Kelemen Hunor au dat o declaraţie comună joi după ce au avut o întâlnire în vederea negocierilor pentru formarea unei coaliţii de guvernare.

Liderul PNL a spus că cele trei partide au decis să continue discuţiile, liderul USR a precizat că fiecare parte şi-a exprimat mandatul de negocieri şi o anumită flexibilitate, iar liderul UDMR a afirmat că toate soluţiile rămân pe masă.

La negocierile care au avut loc ieri, conducerea PNL a venit cu două variante: 1) Ludovic Orban premier şi Florin Cîţu şef al Senatului; 2) Florin Cîţu premier şi Ludovic Orban preşedinte al Camerei Deputaţilor.

De cealaltă parte, USR-PLUS nu-şi dăduse acordul pe una dintre cele două variante expuse de liberali şi a venit cu propriile propuneri: 1) Dacian Cioloş premier şi ambele funcţii de şef din Parlament la PNL; 2) Florin Cîţu premier şi Dan Barna preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Cel de-al treilea partener al coaliţiei, UDMR, anunţase anterior că. în ce priveşte premierul, poate lucra atât cu Ludovic Orban cât şi cu Florin Cîţu.

„Mai departe, lucrurile se complică, fiindcă că în acest moment noi considerăm că celelalte două funcţii politice din stat – cea de preşedinte al Senatului şi preşedinte al Camerei Deputaţilor – trebuie să revină celorlalte două formaţiuni care nu vin cu premierul”, a afirma Kelemen Hunor.

Ludovic Orban a precizat joi, după întâlnirea cu ceilalţi trei lideri politici, faptul că „toate variantele sunt pe masă” şi a subliniat că nu „există un timp-limită” pentru tranşarea situaţiei, cu toate că nu există încă o schiţă de buget sau că pandemia nu pare să se termine prea curând.

Dan Barna a părut mai optimist: „Fiecare dintre părţi şi-a exprimat o anume flexibilitate pentru a găsi acel tărâm comun prin care să constituim coaliţia”, a declarat Barna.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.