AcasăADMINISTRAŢIEPrimarul din Balş spune nu economisirii energiei: Nu poţi să faci economie...

Primarul din Balş spune nu economisirii energiei: Nu poţi să faci economie pe confortul copiilor. Şi suntem un oraş sărac

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Primarul oraşului Balş, Cătălin Rotea, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu va face economie la iluminatul public sau la încălzirea clădirilor pe care le are în administrare, cu excepţia sediului administraţiei locale. Mai mult, edilul spune că şi în acest sezon bălşenii se vor bucura de iluminat festiv.

Primarul a explicat că nu se pune problema să se reducă temperatura în şcoli, grădiniţe sau creşă. Ca să facă economii, în viitor, Primăria Balş accesează fonduri europene pentru instalarea de panouri fotovoltaice pe clădirile pe care le administrează.

VEZI ŞI: LIVE VIDEO | Cătălin Rotea, bilanţ la doi ani de la câştigarea Primăriei Balş

„Pe termen scurt nu vom înregistra economii din acest punct de vedere pentru că eu nu sunt de acord să laşi temperatura mai mică, în şcoli sau în grădiniţe, pentru că e vorba de copii. La primărie – sincer să fiu şi răspund cu o ironie, oricum voiam eu să le reduc temperatura, să-i ţin în priză, pentru că îi trage la somn câteodată.  Ideea e că vom depune pe 4 sau pe 5 octombrie, pe POIM, când se deschide o axă, un proiect pentru a monta panouri fotovoltaice pe toate instituţiile pe care le avem în subordine. La asta s-ar preta Primăria, creşa, grădiniţele şi şcolile. Chiar acum lucrez şi am vorbit cu proiectantul să-i dau toate suprafeţele să vedem ce putem depune pentru partea de fotovoltaice, care să conducă la o reducere a consumului în anul viitor”, a declarat Rotea.

Şi iluminatul public va funcţiona ca până acum

În plus, edilul asigură că şi în acest sezon va exista iluminat public în Balş.

„Altfel, nu. Apă caldă, căldură în şcoli şi grădiniţe sunt obligatorii, la fel ca înainte, indiferent de costuri. Iluminatul public va rămâne la fel pentru că presupune şi conferă o notă de siguranţă: avem o rată a infracţionalităţii crescută pe partea de furturi, pe distrugeri, atunci iluminatul public descurajează această zonă. Nu voi stinge luminile! Ba, mai mult, voi face şi iluminatul festiv, în Balş, şi în acest an, şi anul viitor. Pentru că este ceva ce oamenii mi-au cerut. Nu poţi să faci o reducere a cheltuielilor, nu poţi să faci economie pe confortul copiilor. Şi suntem un oraş sărac. Ca să ne înţelegem, eu am un deficit de un milion de lei pentru a acoperi anul şi aştept rectificarea bugetară. Nu e foarte mult, vom prinde aceşti bani, mai cresc veniturilor”, a declarat Cătălin Rotea.

CITEȘTE ȘI: Descoperire ce „seamănă cu una dintre poveștile lui Indiana Jones”. Cărţi din XVI-lea, ascunse într-o bibliotecă din România

Primarul Balşului arată că de la un an la altul factura pe care primăria o primeşte de la distribuitorul de energie electrică s-a dublat.

„Impactul facturilor, faţă de anul trecut, a fost aproape dublu. Pot să dau exemplul decembrie 2020, faţă de decembrie 2021. Factura de iluminat public şi curentul primăriei, fără şcoli, în decembrie 2020, a fost de 130 mii lei, iar în decembrie 2021, a fost de 270 mii lei. Dublă, nu numai ca urmare a preţului pentru că am şi extins reţeaua de iluminat, dar 50-60 mii de lei sunt ca urmare a creşterii preţului”, a conchis primarul.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri