Un prim grup de colindători a fost primit, miercuri, la sediul Consiliului Judeţean Olt din Slatina.
Instituţia anunţă pe site-ul propriu că 3.000 de copii sunt aşteptaţi să colinde, până pe data de 20 decembrie.
„Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor, ne-a trimis, astăzi, în dar, cete de colindatori, care ne-au vestit Nașterea Domnului.
Pentru bucuria pe care ne-au oferit-o și urările frumoase transmise, micuții au fost răsplătiți cu daruri dulci.
Deschidem oficial sezonul sărbatorilor de iarnă și așteptăm, până pe 20 decembrie, la Consiliul Județean, 3000 de copii care ne vor încânta cu glasurile și zâmbetele lor sincere.
Felicitări cadrelor didactice pentru implicarea în continuarea tradiției colindului și păstrarea în sufletele copiilor a magiei sărbătorilor de iarnă”, transmite CJ Olt.
Context
În urmă cu două săptămâni, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a explicat că Ordonanţa 90 care a fost emisă de Guvern împiedică autorităţile să facă angajamente de plată pentru lunile noiembrie şi decembrie. Aşa că soluţia găsită de CJ Olt pentru premierea elevilor şi sportivilor cu performanţe deosebite este mutarea în anul următor.
Marius Oprescu a ţinut să dezmintă o altă dezinformare propagată în principal de prefectul Mario De Mezzo. Preşedintele CJ Olt a asigurat că forul judeţean îi va primi pe toţi copiii care vin să colinde instituţia, de Sărbătorile de Iarnă, şi le va da şi cadouri.












