Peste 300 de dascăli din judeţul Olt participă, marţi, la mitingul organizat de sindicatele din Educaţiei, în faţa Guvernului.
Preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Olt, Ionel Barbu, a declarat că vin profesori din toate zonele judeţului – Balş, Caracal, Drăgăneşti, Olt, Corabia, Slatina şi Scorniceşti.
Dascălii se întâlnesc în faţa Guvernului, de unde vor pleca în marş spre Palatul Cotroceni.
Este cea de a doua săptămână în care profesorii din toată ţara sunt în grevă generală.
Sindicatele din Educație s-au declarat deranjate de ultima ofertă a guvernului și spun că vor continua greva anunțând în același timp un protest uriaș pentru marți în fața Palatului Cotroceni.
Sindicate cer o majorare salarială de 25%, adică 3.000 de lei pentru un profesor debutant: „Nu e o cerere aberantă”. Liderii sindicali ai FSLI, „Alma Mater” și „Spiru Haret” s-au întâlnit, la guvern, cu secretarul general al Executivului și cu miniștrii Educației, Finanțelor, Muncii și Investițiilor și Proiectelor Europene, aceiași cu care au avut loc și negocierile de miercuri.












