AcasăACTUALProiecte gratuite pentru accesarea de fonduri europene, pentru membrii Asociaţiei Forţa Fermierilor

Proiecte gratuite pentru accesarea de fonduri europene, pentru membrii Asociaţiei Forţa Fermierilor

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Membrii Asociaţiei „Forţa Fermierilor” din care face parte şi Asociaţia Tinerilor Fermieri (ATF) Olt beneficiază de proiecte gratuite ce vor fi depuse pentru accesarea de fonduri europene prin măsurile 4.1, 4.2, 6.2 , 6.4 şi 16.4.

Preşedintele ATF Olt, Florin Ciobanu, a declarat luni seara, la emisiunea „Reporter 24”, că la nivelul Asociaţiei „Forţa Fermierilor”, s-a constituit Divizia de Consultanţă pe care chiar el o coordonează.

„Acum şase luni am înfiinţat Asociaţia Forţa Fermierilor, alături de Vlad Macovei, fondatorul Agrointeligenţa. Sub această cupolă, am înfiinţat o Divizie de Consultanţă, pe care am onoarea să o coordonez la nivel naţional. Când discutam de fonduri europene, aveam foarte multe reclamaţii, pentru că au apărut în această zonă tot felul de consultanţi, ca ciupercile după ploaie, unii mai serioşi, alţii mai puţin serioşi. Fac tot felul de prostii doar de dragul de a încasa un avans şi nu-i mai interesază apoi: s-a aprobat sau nu proiectul. Sunt sute de oameni păcăliţi”, a explicat Florin Ciobanu.

CITEŞTE ŞI: Fermierii, puşi să dea înapoi ajutorul de COVID plătit de guvern anul trecut

El a adăugat că la această iniţiativă au aderat firme mari de consultanţă din Sibiu şi Bucureşti, iar obiectivul este ca Asociaţia să ajungă cu birouri de consultanţă fonduri europene în toate judeţele ţării.

„Îi cunosc pe consultanţii buni din ţara asta şi am adus lână noi o firmă şi mai mare, cu personla binepregătit, Fabrica de Consultanţă de la Sibiu, coordonată de un vechi prieten de al meu, Liciniu Lupu. Avem lângă noi şi o firmă din Bucureşti şi vom avea, în primă fază, birouri în Bucureşti, Sibiu şi Slatina. Vedem ce mai putem face anul acesta şi venim în întâmpinarea nevoilor fermierilor mici, medii mari, sau cooperative”, a conchis Florin Ciobanu.

CITEŞTE ŞI: Fonduri europene pentru achiziţia de noi autospeciale pentru stingerea incendiului, la ISU Olt

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri