AcasăPOLITICĂPSD va primi cele mai multe ministere în Guvernul pro-european cu PNL,...

PSD va primi cele mai multe ministere în Guvernul pro-european cu PNL, USR şi UDMR

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Negocierile pentru formarea noului guvern continuă, cu un acord stabilit privind împărțirea ministerelor și reducerea numărului acestora, iar instalarea guvernului ar putea avea loc pe 23 decembrie.

În viitorul guvern, PSD va avea 7 miniștri, PNL patru, USR trei și UDMR doi, potrivit unor surse din interiorul negocierilor pentru formarea viitorului executiv. Noul guvern ar putea fi instalat în jurul datei de 23 decembrie, în condițiile în care președintele Klaus Iohannis a convocat noul Parlament pentru 20 decembrie.

Citeşte şi: Polițist din Argeș, reținut pentru trafic de influență și falsificarea documentelor oficiale

„Avem 10-12 zile în care să dăm viitorul guvern, care va fi unul al stabilității”, a declarat Ionuț Moșteanu, unul dintre negociatorii USR pentru formarea Guvernului.

Programul de guvernare al celor patru partide este așteptat până la finalul săptămânii viitoare.

Liderii celor patru partide nu se vor mai reuni joi pentru noi discuții despre formarea Guvernului. O nouă întâlnire va avea loc săptămâna viitoare, când va fi o discuție și cu ministrul Finanțelor privind situația bugetară a țării.

Potrivit surselor din negocieri, nu va exista o rotativă guvernamentală, așa cum s-a întâmplat în precedenta coaliție PSD-PNL, iar cele patru partide au stabilit cum vor fi împărțite ministerele.

Astfel, PSD ar urma să aibă șapte miniștri în viitorul guvern, PNL – 4, USR – 3 și UDMR – 2. Pe lângă premier vor exista și trei vicepremieri, toți cu portofolii. Nu va exista niciun vicepremier fără portofoliu.

Va exista și o reducere a numărului de ministere din viitorul guvern. Energia nu va mai avea un minister de sine stătător și se va întoarce la Ministerul Economiei, iar Familia va reveni la Ministerul Muncii. Amintim că Ministerul Familiei a fost, înființat în 2021, când s-au pus bazele coaliției PSD-PNL-UDMR, iar la acea vreme i-a revenit Gabrielei Firea.

Există, de asemenea, discuții între cele patru partide privind revenirea Cercetării și Inovării la Ministerul Educației Naționale.

Cele patru partide au agreat și o reducere a numărului secretarilor de stat în cadrul viitorului guvern.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri