AcasăACTUALRăzboi în Ucraina. Explozii masive, în Odesa, duminică dimineaţă

Război în Ucraina. Explozii masive, în Odesa, duminică dimineaţă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Rușii au părăsit complet toată zona din jurul Kievului și desfășoară atacuri în Donbas. Duminică dimineață au avut loc explozii masive, în oraşul Odesa.

Frontul de Nord. Rușii au dispărut complet din zona capitalei Kiev și se retrag de la Cernihiv spre Sumî. Potrivit autorităților locale din acest ultim oraș, mari coloane de vehicule militare au fost observate sâmbătă îndreptându-se spre granița cu Rusia. Rușii au lăsat în urmă zone largi minate, ceea ce forțează armata ucraineană să desfășoare operațiuni lente de deminare.

Cu toate acestea, ISW consideră că unitățile rusești retrase din nord-estul Ucrainei pentru redistribuire pe Frontul de Est sunt grav avariate și necesită probabil o pauză operațională extinsă pentru a putea fi repoziționate în Donbas. “Cum nu există niciun indiciu că rușii ar planifica o astfel de pauză, este probabil că forțele ruse nu vor reuși să spargă apărarea ucraineană dacă vor continua să trimită în mod constant unități avariate în lupta din estul Ucrainei”, mai arată ISW.

Frontul de Est. După ce au cucerit Izium, forțele ruse s-au regrupat și au construit un pod de pontoane, în pregătirea unor operațiuni ofensive ulterioare. ISW presupune că forțele ruse din acest punct vor primi probabil întăriri de la Belgorod, unde au fost retrase o divizie de tancuri și una aeroportată de pe frontul de nord. Este așteptată o operațiune pe la SE de Izium spre Donbas, pentru încercuirea Armatei Ucrainene. Operațiunile sunt deocamdată îngreunate de inundațiile din zonă, cauzate de aruncarea în aer a unui baraj (nu este clar de cine, cele două părți se acuză reciproc).

Ieri, rușii au desfășurat trei atacuri din Donețk și Luhansk, respinse de ucraineni. Statul Major ucrainean a raportat sâmbătă dimineața că vineri forțele ucrainene au respins nouă atacuri rusești, distrugând opt tancuri, 44 de blindate, 16 vehicule neblindate și 10 sisteme de artilerie. ISW observă că aceste cifre sunt mult mai mari decât raportările obișnuite ale forțele ucrainene și, deși ele nu pot fi confirmate în mod independent, este posibil ca forțele ucrainene să fi respins un atac semnificativ în ultimele 24 de ore și să fi provocat pierderi grele, posibil și din cauza faptului că rușii aruncă imediat în luptă unități aduse de pe alte fronturi și care ar fi necesitat o refacere mai consistentă.

Frontul de Sud. Forțele ruse continuă avansul în Mariupol, oraș în care ucrainenii mai rezistă dispersați în trei zone.

Statul Major ucrainean a raportat ieri după amiază că forțele ruse au efectuat atacuri limitate la Herson și au bombardat Krivoi Rog. Un protest al civililor din Energodar (orașul care găzduiește Centrala Nucleară Zaporojie) a fost dispersat cu forța de ruși. De asemenea, ucrainenii urmăresc mișcările de trupe din Transnistria și se așteaptă ca rușii să deschidă un nou front de acolo. ISW nu poate confirma independent acest raport și consideră că este foarte puțin probabil ca forțele ruse din Transnistria să lanseze operațiuni împotriva Odesei fără sprijin din altă parte. Poate fi vorba doar de manevre care să îi forțeze pe ucraineni să mențină forțe la Odesa. Duminică dimineața, largi explozii au fost auzite în Odesa, iar primele informați arată că rușii au lovit cu rachete un depozit de carburant.

sursa: biziday

CITEŞTE ŞI: Şomaj tehnic pentru angajații firmelor, care s-ar putea închide din cauza sancțiunilor aplicate Rusiei. Guvernul pregăteşte o OUG

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri