AcasăACTUALRecomandare oficială pentru interzicerea TikTok pe telefoanele angajaţilor la stat. La ce...

Recomandare oficială pentru interzicerea TikTok pe telefoanele angajaţilor la stat. La ce riscuri se expun cei ce folosesc aplicaţia

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Specialiştii din cadrul Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică au anunţat astăzi că au constatat o serie de riscuri în utilizarea aplicaţiei TikTok. Aceştia recomandă interzicerea aplicaţiei pe telefoanele de serviciu ale angajaţilor la stat. De asemenea, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCIS) recomandă şi cetăţenilor să adopte o poziţie prudentă cu privire la utilizarea aplicaţiei TikTok.

”În cadrul şedinţei Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică de astăzi, în calitate de organ consultativ aflat în coordonarea strategică a CSAT, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a prezentat un raport tehnic privind riscurile de securitate cibernetică asociate instalării şi utilizării aplicaţiei TikTok”, anunţă, miercuri, MCID.

În urma analizei, au rezultat mai multe concluzii:
  • conform Termenilor de utilizare, se permite aplicaţiei colectarea de informaţii de advertising direct de pe site-urile proprii prin integrarea unor utilitare de tip TikTok Advertising, precum TikTok Pixel;
  • aplicaţia poate colecta un număr mare de informaţii despre dispozitivul utilizatorului, printre care: SSID Wifi, numărul de model al telefonului, seria cartelei SIM, IMEI, citire SMS, Adresa MAC a dispozitivului, număr de telefon, date GPS, detalii despre alte conturi conectate la dispozitiv, acces complet la Clipboard (ceea ce poate genera riscuri de securitate cibernetică deoarece o mare parte dintre dintre aplicaţiile Password Manager exploatează clipboard);
  • aplicaţia urmăreşte utilizatorii, chiar dacă aceştia au activată opţiunea Do Not Track;
  • aplicaţia colectează automat date precum modelul dispozitivului, sistemul de operare, modele şi ritmuri de apăsare a tastelor, IP, locaţie, conţinut urmărit, istoric căutări, caracteristici ale conţinutului postal, profiling de gen, vârstă etc;
  • aplicaţia îşi rezervă dreptul de a partaja date cu autorităţi publice;
  • aplicaţia colectează informaţii despre celelalte servicii şi aplicaţii ce sunt instalate pe dispozitiv;
  • poate efectua depanare de la distanţă asupra aplicaţiei, inclusiv executarea de noi procese;
    execută comenzi în Webview (poate duce la încărcarea de fişiere malware pe dispozitivul care găzduieşte aplicaţia);
  • aplicaţia are un browser propriu încorporat cu funcţii Javascript iar orice date introduse pot fi monitorizate.

”Raportul tehnic prezentat de ministrul cercetării, inovării şi digitalizării a fost elaborat de Centrul Naţional Cyberint al Serviciului Român de Informaţii, pe baza datelor şi informaţiilor rezultate din testarea aplicaţiei Tiktok. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a susţinut în cadrul Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică că există riscuri de securitate cibernetică aferente instalării şi utilizării aplicaţiei TikTok pe dispozitivele de serviciu din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice şi, în plus, că se impune o campanie de informare şi conştientizare pentru cetăţenii României care utilizează aplicaţia”, a mai transmis instituţia.

Instituţii sfătuite să facă o analiză a propriilor riscuri

Specialiştii au mai decis ca fiecare autoritate publică membră COSC să facă o analiză proprie a riscurilor, vulnerabilităţilor şi ameninţărilor de securitate cibernetică asociate instalării şi utilizării aplicaţiei TikTok. Termenul pentru finalizarea analizei este de o săptămână.

”Până la finalizarea analizei şi adoptarea unor acte administrative, COSC a recomandat Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică să emită (…) o recomandare către autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale pentru dezinstalarea şi interzicerea pe dispozitivele de serviciu a aplicaţiei TikTok. MCID recomandă cetăţenilor României să adopte o poziţie prudentă şi diligentă cu privire la utilizarea aplicaţiei TikTok, având în vedere riscurile de securitate cibernetică rezultate din utilizarea acesteia”, a mai transmis ministerul.

Instituţia precizează că nu se pune problema interzicerii utilizării aplicaţiei TikTok de către cetăţenii români pe dispozitive personale.

”Atragem atenţia că utilizarea ei poate conduce la accesul aplicaţiei la datele personale ale utilizatorului, la conturarea unui profil al acestuia şi la accesul la dispozitivele terţilor cu care utilizatorul aplicaţiei interacţionează în mediul cibernetic”, a mai transmis ministerul.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri