În universul restrâns al aeronauticii românești, proiectul avionului de vânătoare pe care Ceaușescu a încercat să îl producă în țara noastră este bine cunoscut, dar povestea sa extraordinară nu depășește cu mult limitele acestei comunități exclusiviste. La scurt timp după preluarea conducerii Partidului Comunist în 1965, noul dictator a mobilizat resurse pentru ca România să producă intern un avion de luptă. Planul era ca acest avion să fie echipamentul forțelor aeriene românești și să fie exportat către alți dictatori aliați lui Ceaușescu în lumea a treia – în Africa, Asia Centrală, eventual China.
Eforturile României nu s-au oprit nicio clipă din 1967 până la revoluția din 1989, dar au fost zadarnice. Pe scurt, eșecul este rezumat de istoricul militar Petre Opris astfel: nu am avut motor.
Toate încercările românilor de a cumpăra, fura sau fabrica independent un motor suficient de puternic pentru a propulsa un avion de luptă supersonic au rămas fără rezultat. Acesta a fost doar unul dintre multele exemple în care megalomania dictatorului comunist a depășit cu mult realitatea. Industriei românești îi lipsiseră inteligența, organizarea, tehnologia – într-un cuvânt, competența – pentru a putea îndeplini ordinul lui Ceaușescu. Cu toate acestea, s-au consumat eforturi și resurse semnificative timp de 22 de ani.
Istoria acestui proiect începe în 1967, odată cu un eveniment aparent fără legătură: rușii au anunțat că renunță să mai producă avioanele de pasageri Ilyushin-18, propulsate cu elice. Românii au început să caute alternative și au căutat în Occident noul tip de avioane comerciale care începeau să fie produse pe scară largă – cele cu turboreactoare.
Vizitele la diverse furnizori din Uniunea Sovietică, Franța și Marea Britanie au coincis cu un plan mai larg de reconstrucție a industriei aeronautice românești – industrie pe care rușii o distruseseră în totalitate după ocuparea țării în 1944.
Planul cuprindea mai multe etape, având în vedere producerea de avioane de vânătoare-bombardament, avioane de vânătoare-interceptare, elicoptere și avioane agricole. Proiectul aparatului de luptă era unul cu adevărat ambițios: Ceaușescu visa la o aeronavă de generația a patra – ceva similar, în anii 1970, cu MiG-29 sau F-16. Aici, însă, România s-a confruntat cu probleme care, până la sfârșitul regimului comunist, s-au dovedit insurmontabile. „Un avion se construiește în jurul motorului. Și nouă ne-a lipsit motorul”, explică istoricul Petre Opris într-un interviu acordat aktual24.ro.
Cititi, în aktual24.ro, extraordinara poveste a avionului de lupta al lui Ceausescu spusa de reputatul istoric militar Petre Opris, autorul mai multor carti, studii si articole de specialitate despre industria romaneasca din perioada 1945-1989.
